Primim la redacția Ziar la Negru. Un cititor din Bistrița expune problemele unui sistem bolnav. Se intamplă in Bistrița şi oriunde în țară. Aveți răbdare şi citiți…decât să-i ascultăm pe ei.
„Dragi tovarăși parlamentari,
Pe langă gudureala prin televiziuni cu antene sculate la comandă, îmbrăcați în ii fabricate pe linie, bălăcăreală fără noimă prin mediul on-line unde joaca de-a penibilul mixat cu ipocrizie vă dă o pseudo-impresie de haioșenie când schimbați replici de tot plânsul cu cine-știe ce primari din plutele opozante, în rest, ce mai faceți?
Oare niște corecții legislative, să nu spun legi, pe când? Ma rog… în domeniul social, că deh… suntem social-democrați, ce naiba!
Ahh… nu știți despre ce e vorba… Vă cred! Că doar nu o să umblați prin circumscripție să vedeți ce probleme au votanții, că e josnic! E drept, că mai e și vina lor că nu vin să se plângă, amărâții ăia de “sociali”. Nu reușesc și ei să-și facă drum pe la cabinetele parlamentare, să iși facă rost de o audiență, așa, printre umblăturile pe la instituțiile statului, să-și spună oful.
Bine, ați putea să vă mai aplecați și singuri urechile șute către amărășteni. Dar ce interes ar avea un parlamentar să stea pe la Policlinică, sau Spital, sau alte direcți ale statului cu o mie de litere și puncte în titulatură, să “asculte” necazurile jerpeliților de acolo? Nu e niciun can-can, nicio instituție de presă să facă poze, acolo e vorba de necazuri, probleme reale, viață și moarte…
Ce-ați spune de niște revizuri ale unor proceduri în constituirea dosarelor de internare într-un centru specializat de stat, unul de recuperare și reabilitare neuropsihiatrica, de exemplu?!
Câți dintre voi, parlamentari cu acte-n regulă, v-ați interesat de soarta persoanelor cu handicap? Câți dintre voi știu calvarul prin care trec acele persone și aparținătorii, pentru a face un dosar de internare într-un centru specializat, de STAT? Nu cred că știți și nici nu cred că vă doare undeva. Un exemplu, așa, de edificare…
Persoană încadrată în grad de handicap 1 grav, permanent, boală neurologică, pe hâtii e Parkinson, în realitate Sindrom Lateral Amiotrofic (SLA). Pensie de drept, puțin peste 1.000 lei. Indemnizație de însoțitor – aproximativ 1.100 lei. Plus gradul de handicap – 340 lei. Total- aproximativ 2.500 lei. Persoana în cauză nu se poate deplasa, imobilizată la pat, dependentă de ajutor la mâncare și apă, necesită îngrijire 24/24, schimbare pampers, întoarcere de pe o parte pe alta pentru a evita escare, etc. Lucidă, dar nu mai poate vorbi. Detaliile “tehnice” ale bolii le ocolesc, sunt prea dureroase chiar și numai în caz de lectură.
Primul pas ce trebuie făcut pentru internarea într-un centru de specialitate, în cazul nostru Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică de la Beclean, este un set de analize, mai mult sau mai puțin specifice, care nu se poate efectua în acest caz decât prin internare în spital. Apare deja prima problemă.
Nefiind un caz de urgență, nu se poate interna cu o simplă trimitere de la medicul de familie, deoarece… în prima fază nu sunt doctori de servici (neurologi), decât unul singur, restul fiind plecați la tot felul de specializări și/sau simpozioane, iar singurul medic rămas pe secție nu poate face internari. Și mai așteptăm o săptămână. Apoi, sunt foarte multe urgențe și nu sunt patruri disponibile. Ok! Mai așteptăm… și tot așa până au trecut 45 de zile de la emiterea trimiterii, deci, în risc de expirare. In momentul (re)explicării situației medicului curant neurolog, acesta încearcă să te “calmeze” spunând că “presiunile nu sunt benefice”.
După o lună și jumătate se reușește internarea. Având în vedere faptul că era nevoie doar de câteva analize, pacientul este tratat la limită, aici înțelegându-se la limita inferioară a bunului simț, dincolo de orice jurământ hipocatric. Odată rezolvată această problemă, se purcede la urmatoarea etapă, cea a anchetei sociale, efectuate de personalul Primariei. Despre rapiditate si promptitudinea unei anumite doamne, pe numele ei Duda Narcisa, vreau să aduc numai laude, ancheta fiind rezolvată în două zile de la contactarea acesteaia. Nu dau nume doar acolo unde este ceva de lăudat. Alta e mirearea mea… de ce trebuie făcută ancheta socială? Când am facut dosarul pentru indemnizația de însoțitor, am înțeles, era plauzibil. Acum, când acestă indemnizație urmează a fi suspendată/anulată, la ce mai trebuie anchetă? Căci, conform legislației, dacă persoana bolnavă se internează într-un centru de stat, se suspendă indemnizația, fără ca aceasta să fie alocată centrului respectiv! Nu era mai simplu ca Centrul respectiv să comunice internarea direcției în cauză, acesta suspendând drepturile băneși atunci?!
In fine, am rezolvat-o și pe asta. Urmează o serie de adeverințe de la Registrul Agricol, de la Finanțe, de la medicul de familie, precum și alte documete de la alte instituții private sau de stat. S-au rezolvat și acestea.
După doua luni de “umplere” a dosarului de hârțoage, a venit momentul depunerii acestuia la Direcția specializată, cea de pe Sucevei. Aici… ale surprize…
Doamna Director nu vrea să semneze niciun dosar deoarece are control de la Curtea de Conturi. Asta până aproape de sfarșitul lui iulie. In august, comisia care va studia dosarul este în concediu, așadar, doar în septembrie să revenim cu dosarul, din care bineințeles că mai lipseau vreo două-trei documente (cum ar fi un certificat de deces al soțului pacientei, să nu cumva să fie împotriva internării acesteia, o adeverință de venit din partea unui membru al familiei, căci nu ajunge certificarea veniturilor celei in cauză, prin cupon de pensie și adeverința de la Finanțe deoarece… “pot aparea situații/cheltuieli neprevăzute” și trebuie să se certifice faptul că susținătorii au venituri să acopere acele eventuale cheltuieli). Aici trebuie specificat faptul că internarea în centrul de stat de la Beclean costa 900 lei, iar pensia de drept este, după cum am mai precizat, puțin pete 1.000. Dar, în septembrie, când se revine cu dosarul… trebuie refăcut, căci documentele deja aflate în acest dosar vor fi deja expirate!!!
Intre timp, persoana bolnavă a rămas și fără însoțitoare, acestea căutându-și fiecare în altă parte de lucru, știind că urmează internarea celei de care au grijă (două femei care veneau una de dimineață – 4 ore, iar cealaltă de dupămasa, alte 4 ore, noaptea fiind acoperită de aparținători, respectiv fiul și fiica bolnavei).
Concluzie… Am renunțat la sprijinul statului și ne îndreptăm spre mediul privat. Alte condiții, profesionalism, grija, atenție… De fapt, tot ceea ce în mod normal, ar trebui să se regăsească într-o instituție de stat (social-democrat).
Revenind cu privirea către parlamentari… Ceva, acolo în toate aceste demersuri descrise mai sus, credeți că pute sau nu? Odată ce aceeiași instituție, cu comisiile ei super-sofisticate, acorda un grad de handicap și niște drepturi amărâte, de ce trebuie să ceară din nou un dosar super stufos? Oare chiar nu se poate intercomunica între instituțiile aceluiași stat? De ce trebuie să purtați pe drumuri nebune niște hârtii pe care, de fapt, le puteți vedea pe un server comun? Dacă acordați un drept de însoțitor, de ce trebuie să-l suspendați? Persoana respectivă are nevoie de insoțire în continuare, iar instuțiile dumneavoastră sunt contra cost. Nu e necesar să le acordați bolnavului, este suficient să faceți un virament în numele lui, instituției ce-l are în grijă.
Cine a avut răbdare să citească, poate a înțeles ceva. Nu mă aștept ca un parlamentar să-și petreacă atâta timp citind aberații despre birocrație, nepăsare, indolență, etc. Darmite să mai și studieze serios problema, s-o expuna într-o oarecare comisie parlamentară, să facă niscaiva modificări, pe ici pe colo, prin locurile esențiale…
Nu vă mai obosiți! Continuați-vă falsitatea și ipocrizia cu același zâmbet indiferent pe fețe. Acestea nu sunt priorități. Acestea sunt mofturi!”
Comenteaza