Sa votam cu Cacareco?

„Măreția unei națiuni trebuie judecată după felul în care își tratează animalele”, spunea Mahatma Gandhi și mai mult ca sigur nu s-a gândit la posibilitatea ca aceste animale să conducă destinele oamenilor.

În 1958, un jurnalist brazilian a înscris-o în competiția electorală la consiliul local al orașului Sao Paolo pe Cacareco, o femelă de rinocer alb! Simbolistica acestei nominalizări a fost dată de lupta împotriva corupției, mediul politic brazilian confruntându-se cu acest fenomen. La alegeri, Cacareco a obținut peste 100.000 de voturi, mai mult decât reprezentantul oricărui alt partid! O lecție democratică usturătoare, o palmă dată sistemului politic încărcat cu mizerie morală.

În 1968, la alegerile prezidențiale din SUA, a fost înscris în lupta electorală un porc de 65 de kilograme, numit Pigasus. Tot în SUA, a fost ales în Consiliul Local al unui orășel un anume Boston Curtis. A obținut 51 de voturi de la republicani. Boston Curtis era un măgar! Totul a fost un exemplu despre felul în care își exprimă votul cetățenii, aceștia, deseori, neștiind pe cine aleg.

Americanii au mai promovat un țap ce bea 40 de beri pe zi și care a ajuns primar, iar în 2016, în Rusia, într-un orășel din Siberia, motanul Barsik a obținut 91,2 la sută din voturile pentru primărie! Mai mult decât Ion Iliescu în 1990! Cetățenii au dorit să arate autorităților de la Kremlin că nu mai au încredere în oameni!

La noi urmează în 2024 cateva scrutine electorale. Exprimarea votului nostru trebuie să fie în cunoștință de cauză. Corupția a fost motivul apariției lui Cacareco, Barsik și ceilalți. Dar îi avem și noi pe Miaunel, Bălănel, Ciuș-Măgăruș, Azorel etc. Menajeria noastră-i mai faină, nu?

Viorel Negru

2024-03-21T18:24:40+02:001 Comentariu

Un comentariu

  1. Ioana Ciochirdel joi, 21 martie 2024 la 19:33 - Raspunde

    și pe Carliontel de la București,și pe Dragneael de pe Teleormanel

Comenteaza

Go to Top