N-am să înțeleg esența umană vreodată. De fapt, n-au înțeles-o ei filosofii. S-au exprimat de-a lungul timpului teorii, care de care mai elevate, a căror finalitate a fost una desuetă.
Câteva citate memorabile şi atât. Existențialişti sau nihilişti deopotrivă au cercetat natura umană şi au categorisit-o pe raft la raionul diverse. Au menționat şi prețul: viaţa. Gânditorii s-au întrecut în glume sau certuri cu Dumnezeu, l-au renegat chiar, vezi marxism-leninismul ce ne-a guvernat şi pe noi vreo junătate de secol, dar niciunul nu a putut explica natura umană. De ce? Aşa cum animalele sunt împărțite în specii şi subspecii şi oamenii pot fi împărțiți. Există aproape 7 miliarde de specii umane. Da, fiecare om este individual ca şi comportament. Chiar dacă unele însuşiri sunt comune, individual vorbind fiecare este aparte. Conştiința şi degetul opozabil sunt repere semnificative dar nu determină calitatea şi moralitatea unui individ. Religia, starea materială sau educația sunt factori ce influențează natura umană, însă nimeni, niciodată nu va putea stabili cu exactitate ce este în mintea unui om.
O ştire uluitoare, macabră şi cu un puternic impact emoțional ne-a bulversat ieri. O femeie s-a aruncat în fața trenului împreună cu cei trei copii. Era şi însărcinată. „Nebună”, au catalogat-o mulți. „Nebună şi sectantă”, alții. „Nebună, sectantă şi săracă”, majoritatea. Femeia, întradevăr, mai fusese internată la psihiatrie de două ori. Era adventistă. Şi săracă. Bun, de ce s-a sinucis? Aaa, păi a scris un bilet de adio. Gata? Asta-i tot? La atât se rezumă existența ei în ochii noştri? Desigur, vor veni deştepții pământului, specialiştii în extragerea flatulenței cu ajutorul microscopului, care vor da explicații ştiințifice despre depresie şi influența ei nefastă. Serios? Depresia se naşte în conştiință când te simți singur, nu când eşti singur! Femeia s-a simțit singură pe o planetă cu 7 miliarde de alți oameni, într-un oraş cu 4 milioane de locuitori, într-un cartier cu 800.000 de suflete, pe o stradă cu 1.000 de alți oameni, într-o casă cu trei copii şi un soț. Este grav, nu? Este dezolant, este batjocoritor. Să nu-mi spuneți că ideea sinuciderii i-a venit în ziua aia. Mai degrabă…a amânat mereu ideea în speranța că se va întâmpla o minune în viața ei. O minune. Oricât ar fi de incomod ceea ce spun, minunile din viața noastră nu le face divinitatea personal. Dumnezeu acționează prin alți oameni. De ce nu a ajutat-o societatea? De ce nu a susținut-o? Pentru că oamenii au în ei egoismul äla grotesc „mai aproape mi-e propria cămaşă”. Confortul individual al fiecăruia dintre noi este primordial. De aceea nu suport eu politicienii, pentru că sunt principalii exponenți ai egoismului, deşi îi auzi mereu vorbind de….popor, să ne fie bine la toți şi alte baliverne inventate de strategii în marketing. Aud mereu că…avem toți aceeaşi şansă în viață. N-avem. Femeia a ajuns la suicid tocmai că s-a luptat pentru şansa ei, dar societatea, sistemul ….au învins-o. Nu iau apărarea unei femei ce şi-a forțat copiii să moară odată cu ea. Dar explicația singurătății este mai plauzibilă. Nu a vrut să fie singură pe lumea cealaltă. Era convinsă că „dincolo” este o lume mai bună unde ea va trăi fericită alături de copii. Acest deranj mental, acest gând mizer zace în fiecare dintre noi. Uneori…auzim…” să mor odată să scap de toate”. Nu scapi. Dispariția fizică de bună voie nu rezolvă nimic. Dar trebuie să ai alături pe cineva care są te facă să-ți doreşti să trăieşti.
Speranța de mai bine, liniştea sufletească nu ți le poate oferi nici democrația, nici religia. Speranța de mai bine ți-o pot oferi tot oamenii. Politicieni responsabili, preoți sau pastori interesați de fiecare credincios. Tot oameni. S-au sinucis oameni fără lipsuri materiale şi au părut de neînțeles. De ce? Pentru că erau singuri. Aşa cum suntem fiecare dintre noi la un moment dat. Şi nu ne putem salva decât împreună. Cum să-i explici asta lui Dragnea? El are un palat în care ar putea trăi un cartier. Cum să-i spui lui Tăriceanu? El ştie că materialul bate idealul. Murim singuri….fraților. Încet şi sigur. Murim pentru că ne-am descotorosit de haina umanității. N-o mai îmbracă nimeni. S-a demodat. O femeie s-a aruncat în fața trenului cu cei trei copii. Era şi însărcinată. O ştire banală, băgatą la statistică de CFR: „De la începutul anului au avut loc 50 de accidente la trecerile de nivel peste calea ferată şi 25 tentative de sinucidere”. Mai suntem oameni? Sau oameni sunt doar cei ce mint că în țară lumea o duce bine.
Avea dreptate Cioran: ” O lacrimă are rădăcini mai adânci decât un zâmbet”. Câți politicieni ați văzut plângând pentru soarta noastră?
Comenteaza