CC al PCR Bistrița-Năsăud!

Literatura nu are zâmbet. Literatura este o grimasă a sufletului, un motiv de a împărtăşi celorlalți ce trăieşti, cât mai exişti şi cam ce iubeşti în acest travesti al morții, viața. Jurnalismul este copilul nedorit al literaturii, dar pe care-l mângâie toată lumea pe cap când nu deranjează musafirii sau îl închide în camera indiferenței când sparge bibelouri civice.

Desigur, există şi o cale de mijloc…când îi dai bani jurnalismului să-şi ia o înghețată doar ca să nu spună adevărul despre vecina de la trei care cheamă instalatorul când are bărbatul plecat de acasă. Autorii de literatură au cochetat cu jurnalismul tocmai pentru a plasa asupra acestuia „vina” adevărului. La urma urmei, Eminescu, Caragiale, Slavici, Coşbuc, Vlahuță au fost iubitori de jurnalism. Relația literatură-jurnalism are spirit paternal, dar se zbate între neînțeles şi înțeles. De exemplu, Cioran. S-a certat cu Dumnezeu, a scris „Pe culmile disperării” la 22 de ani, pentru ca mai apoi sufletul său istovit de lupta dintre negare şi evidență să întindă mâna către divinitate. Eliade cu a sa „Istorie a religiilor” a crezut în Dumnezeu, dar nu l-a recunoscut în iubirea pentru Maitreyi. Pentru că doar unii sunt capabili de revelare. Țuțea, comunist convins, a avut o revelare bruscă a lui Dumnezeu, doar în închisoare, altfel poate filosoful ajungea membru CC al PCR. Sadoveanu este excepția unei reguli. Gândire marxistă, opere liberale în esență. De ce? Aşa cum recunoştea candid…”pentru o bucată de pâine”. Ştiu, am scris deja mult şi încă n-am dezvăluit subiectul. Sentimentul că trebuie să pronunț numele unui aşa-zis autor de proză, şi jurnalist deopotrivă, îmi provoacă senzația că Patapievici, cel mai bun fizician dintre scriitori sau cel mai bun scriitor printre fizicieni, a avut dreptate: „Unii români au coloana vertebrală ca o fecală”. Lua-te-ar ….să te ia, Patapievici! Uite că spun: Cornel Cotuțiu.

CC al PCR din Bistrița-Năsăud. Scriitor şi formator de opinie în ziarul „Ecoul” înainte de Revoluție, redenumit apoi „Răsunetul”. Cine are impresia că toți scriitorii au fost sau sunt boemi, se înşeală amarnic. Unii au ascultat cu atenție cuvântările tovarăşului Ceauşescu iar apoi s-au apucat să scrie. Nu au făcut dizidență. Pur şi simplu s-au adăpat la troaca maculaturii comuniste, au păpat o felie de pâine albă şi au revărsat pe hârtie o ciorbă. Suflul inspirației a trecut prin cotloanele burții, în timp ce conştiința a fost lăsată să se odihnească pe sofa. CC al PCR din Bistrița Năsăud a scris şi el. Şi Ioanițoaia a scris pe-atunci „Viața la 1.000 km pe oră”, un elogiu la adresa unui CAP care ajunsese fruntaş datorită indicațiilor lui Nicolae şi Elena Ceauşescu, dar nu s-a mândrit niciodată cu această carte. S-a făcut jurnalist de sport şi…gata. În schimb, Cotuțiu din Bistrița Năsăud a reuşit să devină membru al Uniunii Scriitorilor şi a fost chiar premiat, sărbătorit ” pentru întreaga activitate” în slujba culturii etc. Iată ce scria Cotuțiu în calitate de jurnalist în ziarul Ecoul într-un articol intitulat ‘Înscris cu litere de aur’: ” Țara aceasta are un popor pe care şi-l merită. Poporul acesta şi-a dobândit conducătorul pe care şi-l merită”. Ironie? Nuuu….slugărnicie libidinoasă, pentru că autorul continuă apoteotic: ” Suntem îndreptățiți să spunem cu mândrie că numele lui Nicolae Ceauşescu este numele pe care îl dăm speranței şi încrederii în viitor”. Între timp speranța şi încrederea au murit, dar nu-i bai, vorba ardeleanului…lingem fără zăbavă: ” Numele descătuşării fără egal a energiei creatoare, numele voinței noastre unite de a înfăptui exemplar hotărârile partidului, numele voinței noastre unite de progres şi al izbânzii în care credem cu toată puterea ființei noastre”. Mai puteți? „Nicolae Ceauşescu este numele care în cartea de istorie a neamului se înscrie cu litere de aur”.

În zilele noastre, Cotuțiu scrie la acelaşi ziar. Acum se numeşte Răsunetul, iar zilele trecute a scris un articol despre monarhie în termeni elogioşi. Deci…avea dreptate Patapievici? Îmi doresc câteva lucruri: bunicul meu să-l fi întâlnit pe Cotuțiu. Apoi, Cotuțiu să fi dat nas în nas cu Corneliu Coposu, victimă a închisorilor comuniste. Apoi mi-aş dori să aibă coşmaruri cu toate victimele regimului comunist. Noapte de noapte. Apoi să motiveze în fața tinerilor scriitori de ce a scris cum a scris. Vorbim de curățenie morală în politică şi am uitat că există şerpi şi în cultura românească. Tinerii creatori sunt debusolați. Societatea se scufundă încet într-o ipocrizie cu machiaj cultural. O listă lungă cu asemenea paraziți ai culturii a fost publicată de Alexandru Dărăban. Lumea a citit, dar reacția civică a întârziat. Această întârziere ne afectează asemenea unui venin cu efect întârziat, paralizând reacțiile normale de apărare ale culturii şi conştiinței româneşti. De ce România a ajuns unde a ajuns? Din cauza lor. A acestor semi-docți, a acestor vânzători de carne literară fără gust…care se erijează în mari scriitori şi jurnalişti. Culmea….sunt şi premiați, sărbătoriți….Curățenia morală ar trebui instituită. ” Uneori, natura înconjoară cu un gard frumos gunoiul”, spunea Shakespeare. Cotuțiu din Bistrița Năsăud se vede de la distanță. N-are gard.